Deir el-Medina (arabă egipteană: دير المدينة), sau Dayr al-Madīnah, este un vechi sat de muncitori egipteni, care a găzduit artizanii care au lucrat la mormintele din Valea Regilor în timpul dinastiei a XVIII-a până la a XX-a din Noul Regat al Egiptului (cca. 1550–1080 î.Hr.) Numele antic al așezării era Set maat ("Locul Adevărului"), iar muncitorii care locuiau acolo erau numiți "Slujitori în Locul Adevărului". În timpul erei creștine, templul lui Hathor a fost transformat într-o biserică din care provine numele arabesc egiptean Deir el-Medina ("Mănăstirea orașului").

La pe vremea când presa mondială se concentra pe descoperirea de către Howard Carter a Mormântului lui Tutankhamon în 1922, o echipă condusă de Bernard Bruyère a început să sapă situl. Această lucrare a dus la una dintre cele mai bine documentate relatări despre viața comunității din lumea antică, care se întinde pe aproape patru sute de ani. Nu există un sit comparabil în care organizarea, interacțiunile sociale, condițiile de muncă și de viață ale unei comunități să poată fi studiate atât de detaliat.

Situl este situat pe malul de vest al Nilului, peste râu față de Luxorul modern. Satul este amenajat într-un mic amfiteatru natural, la câțiva pași de Valea Regilor la nord, templele funerare la est și sud-est, cu Valea Reginelor la vest. Este posibil ca satul să fi fost construit separat de populația mai largă pentru a păstra secretul, având în vedere natura sensibilă a lucrărilor desfășurate în morminte.