Limba corsicană

Limba corsicană este în prezent un ansamblu de dialecte romanice (adică, provenite din latină, cum ar fi italiana sau spaniola), împărțite în două grupe principale de dialecte, cismuntincu (denumire tradițională: cismontano), foarte “apropiata” de toscana, și pumuntincu (denumire tradițională: oltramontano) care prezintă caracteristici comune cu vorbitorii din Italia meridională dar și cu Sardinia și în special limba siciliană. Acest grup de dialecte corsicane prezintă o unitate reală, în sensul că normele în scris permit, de exemplu, trecerea de la una la alta (limbă acoperiș). Această coexistență a unității și a varietății a dat naștere la conceptul sociolingvistic de limbaj polinomic.

Limba corsicană este vorbită în Corsica, dar și în nordul Sardiniei (în ceea ce privește varianta sa pumuntincu, cu dialecte ale Gallura). Oficializarea statutului său de limbă în sine este relativ recentă: ea datează din anii șaizeci ai secolului XX) și este contestată de mulți lingviști care o văd ca o revendicare politică nefondată din punct de vedere lingvistic. În sensul clasificării stabilită de UNESCO, limba corsicană este pe cale de dispariție, până la sfârșitul secolului.

Pentru unii lingviști, nu se încadrează în definiția generală acceptată de limbă romanică distinctă, având în vedere proximitatea sa strânsă cu italiana (mai ales dialectele toscane din jurul Romei și cele din Umbria), precum și alte variante. De asemenea, denumirea de limbă, adoptată în acest articol, este considerată necorespunzătoare de unii lingviști specialiști în limbi romanice, în timp ce este recunoscută în mod unanim, de exemplu, pentru limba sardă. Cu toate acestea, alți lingviști consideră limba corsicană ca o limbă de sine stătătoare, având în vedere unitatea, constituită din tot ansamblul de dialecte insulare. Ei susțin de asemenea că eșecul de a nu îi recunoaște unui limbaj de un astfel de statut este adesea folosit pentru a minimiza impactul stingerii posibile a unei limbi. În plus, se accentuează faptul că apropierea de limba toscană nu se aplică la varietațile taravaise și sartenaise ale limbii corsicane. De fapt, limba corsicană este recunoscută ca o limbă cu standardul internațional ISO 639. Cele două poziții pot fi considerate reconciliabile: prima este o perspectivă tipologică (structurală), în timp ce a doua este punctul de vedere al reprezentării și dezvoltării. În sociolingvistică, tipologia lui Heinz Kloss a rezolvat problema definirii unei limbi: limba corsicană este o limbă ausbau sau de dezvoltare (separată de italiană); însă, prin afinitatea structurilor lor, corsicana și italiana formează împreună un diasistem (sau limbă de la distanță sau limbă abstand).