Hrvatski jezik ( Limba croată )

Limba croată (hrvatski jezik) este o limbă indo-europeană din ramura limbilor slave, grupul limbilor slave de sud, subgrupul occidental al acestora, vorbită de croați. Din punctul de vedere al sociolingvisticii, este în același timp una din variantele limbii abstand comune sârbilor, croaților, bosniacilor și muntenegrenilor, denumită tradițional prin termenul „limba sârbocroată”, și o limbă ausbau cu propriul său standard.

Croata este limba maternă a 5-6 milioane de vorbitori, fiind limbă oficială în Croația, în Bosnia și Herțegovina, în Serbia (Voivodina) și în Muntenegru. O vorbesc și minoritățile naționale croate din țările învecinate, precum și emigranți croați în Europa Occidentală, America de Nord, America de Sud și Australia. Și în România există o mică comunitate de vorbitori de croată, în județul Caraș-Severin.

Din punctul de vedere al variantelor sale regionale, croata cunoaște o împărțire în trei dialecte, štokavian, kajkavian și čakavian, și o împărțire supradialectală, în grupurile de graiuri (i)jekaviene, ekaviene și ikaviene. Baza limbii croate standard o constituie dialectul štokavian și graiurile (i)jekaviene.

Primele fragmente scrise în limba croată s-au păstrat în texte slavone din secolul al XI-lea. Cultura croată s-a dezvoltat în legătură cu creștinismul catolic adoptat de croați, iar limba croată a evoluat odată cu dezvoltarea literaturii în diversele dialecte. Standardul limbii croate s-a conturat în secolul al XIX-lea, în concordanță cu cel al limbii sârbe, de care în unele perioade ulterioare s-a apropiat, iar în altele s-a îndepărtat, în funcție de condițiile istorico-politice.

Din punctul de vedere al tipologiei lingvistice, croata este o limbă flexionară în aceeași măsură ca majoritatea limbilor slave și în grad mai mare decât limba română.