Viena (în germană Wien , în maghiară Bécs) este capitala Austriei. Orașul este situat în extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, în landul (regiunea autonomă) Viena, și este traversat de Dunăre. Regiunea autonomă Viena este, cu cei aproape două milioane de locuitori ai săi, ce reprezintă un sfert din populația totală a Austriei, al zecelea oraș ca mărime din Uniunea Europeană.
Populat de 1,8 milioane de locuitori, Viena este un important centru politic internațional (datorită neutralității postbelice a Austriei și situării în partea centrală a Europei), unde își au sediul organizații de primă mărime, ca: Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, între care Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Această agenție își are sediul, alături de cel al ONU, într-unul din complexele așa-numitului centru UNO-city, aproape de Dună...Citiţi mai departe
Viena (în germană Wien , în maghiară Bécs) este capitala Austriei. Orașul este situat în extremitatea răsăriteană a acestei republici federale, în landul (regiunea autonomă) Viena, și este traversat de Dunăre. Regiunea autonomă Viena este, cu cei aproape două milioane de locuitori ai săi, ce reprezintă un sfert din populația totală a Austriei, al zecelea oraș ca mărime din Uniunea Europeană.
Populat de 1,8 milioane de locuitori, Viena este un important centru politic internațional (datorită neutralității postbelice a Austriei și situării în partea centrală a Europei), unde își au sediul organizații de primă mărime, ca: Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și alte diverse agenții, între care Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Această agenție își are sediul, alături de cel al ONU, într-unul din complexele așa-numitului centru UNO-city, aproape de Dunăre.
Orașul a fost secole la rând capitală imperială și reședință a familiei imperiale de Habsburg, ceea ce a dus la dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai importante centre culturale și politice ale Europei. Cotat fiind drept al patrulea oraș pe plan mondial, cu o populație pe atunci de două milioane de locuitori, Viena era depășită doar de Londra, New York și Paris. La sfârșitul Primului Război Mondial capitala Austriei a pierdut un sfert din populație. La propunerea Republicii Austria, centrul vechi al orașului Viena precum și castelul Schönbrunn, mărturii ale domniei familiei imperiale de Habsburg, au fost trecute de UNESCO pe lista monumentelor patrimoniului mondial.
De-a lungul timpului Viena a fost capitala Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, a Imperiului Austriac și, între 1867-1918, a Imperiului Austro-Ungar. Aici s-a desfășurat Congresul de la Viena în anul 1815.
Prima lucrare de istorie referitoare la istoria orașului Viena datează din secolul al XIII-lea. Este o cronică a orașului scrisă de Jans der Enikel.
Perioada antică, perioada romană, perioada medievalăDescoperirile arheologice au demonstrat că bazinul Vienei a început să fie locuit din epoca pietrei. În epoca bronzului, teritoriul a continuat să fie locuit, fapt atestat și de mormintele de incinerare descoperite aici. Epoca fierului - Cultura Hallstatt - s-a bucurat de o și mai bună reprezentare arheologică în această zonă, dovezile locuirii în perioada respectivă fiind de necontestat (necropole și alte urme). Din perioada celtică provin datele despre Oppidum-ul aflat pe Leopoldsberg și o cetate celtică denumită Vedunia („râuleț de pădure”).
În secolul I d.Chr., romanii au ridicat pe locul unde astăzi se află centrul istoric al Vienei, în apropierea Dunării, un castru și un oraș civil cu numele Vindobona (localizat în sectorul/cartierul 3 al orașului de astăzi). Inițiativa romană a avut drept scop asigurarea graniței provinciei romane Pannonia. Se pot încă vedea pe străzilele sectorului 1 (în centru) zidul și străzile castrului roman. Prezența romană a durat până în secolul al V-lea. Poziționarea castrului în partea de est a imperiului l-a transformat într-o pradă ușoară pentru popoarele migratoare germanice, cărora le-a căzut curând victimă.
Drept centru al evului mediu timpuriu în Viena a fost considerat Berghof, care s-a transformat într-un centru comercial pentru regiunea viticolă înconjurătoare. Cea dintâi atestare, medievală, este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărâtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în Bătălia de la Lechfeld (de lângă Augsburg).
În 976 s-a organizat comitatul Ostarrîchi (sau Marchia orientalis, ulterior Marcha Austriae și Osterland), pe al cărui teritoriu, la granița cu Ungaria, se află Viena de astăzi. Începând cu secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 orașul fiind ridicat de Heinrich Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit statutul de ducat autonom.
Domnia familiei de Habsburg
În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I, din Casa de Habsburg. Astfel a început domnia acestei familii în Austria, domnie care continuat până în 1918, la sfârșitul Primului Război Mondial. Viena s-a aflat în evul mediu în umbra orașului Praga, care fusese desemnată reședință imperială pentru Casa de Luxemburg. Dinastia de Habsburg a încercat să dezvolte Viena, pentru a ține pasul cu Praga. O contribuție remarcabilă a avut ducele Rudolf al IV-lea, care, printr-o politică economică inteligentă, a ridicat nivelul de trai al populației. Două decizii importante i-au adus acestuia titlul de fondator: constituirea Universității din Viena în 1365 (după modelul Universității Caroline din Praga) și construirea Bazilicii „Sfântul Ștefan”. Etapele următoare au fost marcate de conflicte între moștenitori, care au stârnit tulburări și au dus la declinul economic al țării.
În 1438 Viena a ajuns oraș de reședință al Sfântului Imperiu Roman, din dispoziția ducelui Albrecht V, devenit rege romano-german. Numele ducelui este însă legat și de marea acțiune de deportare și omorâre a evreilor vienezi, în 1421-1422. În 1469 Viena a devenit reședință arhiepiscopală, ceea ce a determinat ridicarea Bazilicii Sfântul Ștefan la rang de catedrală. În perioada de domnie a lui Friedrich al III-lea, un monarh slab din dinastia de Habsburg, Viena s-a aflat mereu la dispoziția potrivnicilor săi, deoarece acesta nu putea asigura pacea ținutului împotriva bandelor de mercenari ce bântuiau nestingheriți locurile.
În 1556 Viena a devenit reședință imperială, după intrarea Regatului Ungariei și al Boemiei sub dominația Casei de Habsburg.
Din 1551 a început recatolicizarea orașului, care căzuse repede sub influența protestantismului lutheran. Regele Ferdinand I i-a adus la Viena pe iezuiți, care au exercitat o influență majoră asupra poporului. Iezuiții au pus bazele unui colegiu, nucleul Academiei Austriece de Științe de azi. Tot lor li s-a transferat conducerea Universității din Viena și construcția Bisericii Universității. Un reprezentant de seamă al „Contrareformei” a fost arhiepiscopul Melchior Khlesl, convertit de la luteranism în anul 1573. Acesta a fost arestat în contextul Războiului de Treizeci de ani, un conflict purtat sub pretext religios, cu mari pierderi de vieți omenești, încheiat în anul 1648.
Asediul otoman al Vienei Pentru mai multe detalii, vedeți Primul Asediu al Vienei. Pentru mai multe detalii, vedeți Al doilea Asediu al Vienei.În 1529 a avut loc primul asediu otoman al Vienei, însă turcii nu au reușit să cucerească orașul. Granița dintre Viena și regiunea ungară devenită provincie otomană a rămas timp de 200 de ani la o distanță de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranță, împiedicând dezvoltarea Vienei. Totuși nu au încetat să apară construcții noi nici în această perioadă, care însă erau destinate sistemului de apărare a orașului. Fortificațiile, ce au constituit până în secolul al XVII-lea obiectivul principal al constructorilor epocii, și-au dovedit din eficacitatea cu ocazia celui de-al doilea asediu otoman al Vienei, când cetatea a rezistat timp de două luni, până la intervenția armatei regelui polonez Jan Sobieski, care a despresurat Viena, în 1683. Acest moment crucial a decis definitiv retragerea armatelor Imperiului Otoman din partea centrală a Europei.
Barocul și clasicismul la Viena BarocViena are multe palate aristocrate. Palatele Trautson, Auersperg, Schwarzenberg și Liechtenstein, pecum și palatul de iarnă al prințului Eugeniu sunt unele din clădirile cele mai cunoscute din baroc.
La cererea împăratului Leopold I (1640-1705), Johann Fischer von Erlach (1656-1723) a schițat primele planuri ale palatului Schönbrunn. Palatul, situat departe de portile orașului vechi, a fost căminul împărătesei Maria Tereza (1717-1780), care l-a pus pe Nikolaus Pacassi să refacă palatul, între 1745 și 1749, după câteva din ideile ei.
Palatul Belvedere (de Sus și de Jos) a fost construit pentru prințul Eugeniu de Savoia (1663-1736) ca reședință vieneză. Arhitectul celor două clădiri, terminate în 1716 și respectiv 1723, considerate exemple de arhitectură în stil baroc, se numea Johann Lukas von Hildebrandt (1668-1745).
Clasicism Pentru mai multe detalii, vedeți Clasicismul vienez.Orașul imperial între conservatorism și avangardă
În anul 1911 a fost inaugurată clădirea Urania, operă a arhitectului Max Fabiani, unul din discipolii lui Otto Wagner. Clădirea îmbină elementele secesiunii vieneze cu cele ale barocului austriac. Datorită aspectului ei insolit a fost caracterizată drept baroccus fabiensis.
Primul război mondial și „prima republică” Viena în timpul naționalismului și celui de-al doilea război mondial Ocupația, cea de-„a doua republică”, reconstrucția De la revoluția ungară până în prezent
Adaugă comentariu nou