Goralii (în poloneză Górale (pronunția: gurale), respectiv în germană Goralen, înseamnă gorali în limba română,în gorală Górole) sunt o populație pastorală de limbă poloneză (în special un dialect unic în Slovacia numit adesea o limbă) care a fost atestată documentar ca ocupând compact începând din Evul Mediu anumite regiuni montane din sudul și sud-estul Poloniei ,Cehia și Slovacia cum ar fi Podhale în munții Beschizi respectiv Tatra în așezări rurale situate la înălțime nu departe de cunoscuta stațiune montană Zakopane cât și în preajma orașelor Zywiec și Nowy Targ.Regiunile în care locuiesc goralii sunt denumite în mod colectiv Țările Goral(în gorală: Góralscýzno). Deși în prezent de religie catolică și protestantă, goralii reprezintă o etnitate distinctă atât din punct de vedere cultural cât și antropologic sau chiar lingvistic. Astfel, dialectul polonez pe care ei îl vorbesc conține un număr de cuvinte arhaice de origine română, între care magura ("măgură"), fluier, cătun, vatră, brânză, merende ("merinde") sau mlioara ("mioară"), zyntica ("jintiță")

Există o mulțime de păreri printre istorici și antropologi care confirmă (bazat de asemeni pe documentație substanțială) ipoteza originii române a goralilor, deși mulți istorici preferă, din motive neclare, posibil de natură politică, să-i numească mai degraba vlahi, în loc de români. Eugen Lozovan a scris că emigrarea românilor în Moravia și în sudul Poloniei a început din secolul al X-lea Ipoteza se sprijină și pe Cronica lui Nestor care mentionează că in secolul al X-lea "maghiarii au alungat pe vlahi (românii din Panonia și Carpați) și le-au luat pământurile". Ipoteza deplasării românilor din secolul al X-lea spre Moravia și Polonia este susținută de Drăganu și Długosz

Goralii au avut multe revolte naționale împotriva polilor care au reușit să înființeze state de scurtă durată.

Imigrările în sudul muntos al Poloniei au fost numeroase în evul mediu și sunt atestate documentar încă din sec. XIII, când ducele Cracoviei și Sandomirului, Bolesław, s-a însurat cu Cunigunda, fiica regelui Béla IV al Ungariei. Acesteia, ducele i-a dăruit în 1257 ținutul Sandețului, de la râurile Dunajeț și Poprad, unde potrivit legendei Sf. Cunigunda trăia și o populație pastorală de origine "valahă":

Valachorum vel Valacorum natio, rapto vivere asueta, in pecore pascande et ove nutrienda occupata, agmine facto ex Alpibus, quae Ungariam a Poloniae Regno disterminant, in quibus suas excercent pasturas, tenentque crebilia, frequenter in oppidum antiquae Sandecz hostiliter nocte, quo pavidior foret eorum iruptio, insiliebant, et in opidanos praedas, caedesque et spolia, ceteraque nefanda comitebant.

Huțulii au fost deseori puși în legătură cu această populație.

Goralii au o renaștere culturală, oameni care își identifică naționalitatea ca fiind în creștere.