Articol principal: Istoria Etiopiei

Nașterea mitică a Etiopiei datează din perioada legendarului Rege Solomon al Israelului și al Reginei din Saba: fiul lor Menelik I inaugurează o dinastie de împărați etiopieni care s-a continuat până târziu, în sec. XX. În partea cea mai bine documentată din istorie, originile Etiopiei ca entitate politică apar în timpul regatului Axum, care deja exista în secolul II î.Hr. În secolul IV d.Hr. s-a introdus creștinismul. Puternicul regat a început să decadă după înfrângerea de la Mecca în bătălia din anul 570 contra arabilor. Între secolele XV și XVI s-a recucerit teritoriul.

În 1855 un șef energic, pe nume Kassa, a unificat țara și s-a încoronat împărat. În ultima parte a secolului XIX pătrunderea italiană în Etiopia (numită pe atunci Abisinia), care a colonizat teritoriul etiopian cu ieșire la Marea Roșie, o colonie care apoi se va numi Eritreea. Totuși, un lucru nou până atunci, etiopienii au rezistat colonizării italiene prin mijloace militare, în plină epocă colonială în Africa, a culminat cu bătălia de la Adua în 1896, în care Etiopia a unit etniile, reușind ca trupe sub comanda împăratului Menelik al II-lea să-i învingă și să-i expulzeze pe italieni, într-o epocă de convingeri rasiste, când domina ideea că nici o națiune de negri nu putea să înfrângă o națiune de albi.

În 1935, Italia, sub dictatorul fascist Benito Mussolini, a invadat din nou Etiopia și la 5 mai 1936 a cucerit capitala forțându-l pe împăratul Haile Selassie să se refugieze. Forțele italiene au început ocuparea țării, folosind Iperită sau gaz muștar contra populației civile și alte crime de război. În 1937 rezistența etiopiană a pus la cale un atentat contra unui guvernator militar; acesta a reacționat masacrând treizeci de mii de etiopieni.

La 6 aprilie 1941, trupele britanice, însoțite de patrioți etiopieni, au eliberat capitala Addis Abeba. În 1952 ONU a aprobat Federația Etiopiană și Eritreea, transformată în provincie mai târziu. În 1974, o lovitură militară l-a debarcat pe împăratul Haile Selassie (Ras Tafari). În 1977, altă lovitură de stat a orientat noua putere spre orbita sovietică, transformându-se în cel mai fidel aliat al URSS în Africa.

Până în 1991 șeful statului, al guvernului și secretarul Partidului Muncitorilor a fost colonelul Haile Mariam Mengistu, astăzi judecat în contumacie pentru crime împotriva umanității, acuzat de folosirea foametei ca armă. În mai 1991, Meles Zenawi împreună cu Frontul Democratic Revoluționar al Poporului Etiopian, aliat cu mișcarea pentru independență din Eritreea, a obținut victoria militară împotriva lui Mengistu și s-a proclamat președinte.

În 1993 se separă Eritreea printr-un referendum. Cu această independență Etiopia pierdea ieșirea la mare, în schimb avea pacea și menținea bune relații cu vecinii si deplin acces la porturile din Eritreea. Sub Meles Zenawi se inițiază o perioadă de reforme politice și sociale care duc la abandonarea regimului marxist, se incorporează la FMI și la Banca Mondială stabilizarea țării în 1995 cu alegeri, care totuși sunt boicotate de opoziție și o constituție democratică. Un nou război cu Eritreea, 1997-2000, pe o presupusă dispută de frontieră, menținând total separate popoarele etiopian și eritreean, care sunt legate cultural, istoric. Oprirea ostilităților s-a produs după o victorie etiopiană și sub arbitrajul ONU și OUA. Ambele țări au recunoscut verdictul tribunalului internațional, dar Etiopia încă nu l-a pus în practică.

În mai 2005 au avut loc noi alegeri generale, cu o opoziție bine organizată. După o numărătoare disputată, guvernul lui Meles Zenawi s-a declarat câștigător și a inițiat o persecutare masivă, chiar două masacre în capitală.