Biserica Sf. Adalbert, veche de aproape un mileniu, datând din vremea Poloniei medievale timpurii (Rynek)Istoria timpurie

Preistoria Cracoviei începe cu urme ale unei așezări din Epoca Pietrei aflată pe locul actual al dealului Wawel.[1] O legendă pune fondarea Cracoviei pe seama legendarei căpetenii Krakus, care ar fi construit-o peste o peșteră ocupată de un balaur, Dragonul Wawel (în poloneză Smok Wawelski).[2] Orașul a fost descris de istoricul și geograful arab al-Masudi în jurul anului 943, în lucrarea „Câmpiile de aur și minele lor de pietre prețioase”. Prima atestare scrisă a numelui orașului datează din 966, când Cracovia a fost descrisă ca târg de seamă, aflat în posesia ducelui Boemiei Boleslaus I.[3] Primul mare conducător al Poloniei, Mieszko, a cucerit Cracovia de la boemi și a inclus-o în domeniile dinastiei Piaștilor către sfârșitul domniei lui.[4]

În 1038 Cracovia a devenit sediul guvernului polonez.[3] Până la sfârșitul secolului al X-lea, ea devenise un târg important.[5] S-au construit clădiri de cărămidă, între care castelul regal Wawel cu rotonda Sf. Felix și Adaukt, biserici în stil romanic cum ar fi biserica Sf. Adalbert, Catedrala Wawel, și Bazilica Sf. Maria.[6] Orașul a fost distrus aproape în întregime în timpul invaziei mongole din 1241. A fost reconstruit practic identic, și a primit drepturi de oraș în 1257 din partea regelui, pe baza legii Magdeburg, ceea ce a dat orașului dreptul de a impune taxe, precum și privilegii comerciale pentru cetățenii săi.[7] În 1259, orașul a fost din nou prădat de mongoli. Un al treilea atac, în 1287, a fost respins în parte datorită fortificațiilor recent construite.[8] În 1335, regele Cazimir al III-lea al Poloniei (Kazimierz) a declarat cele două suburbii vestice ale orașului ca un nou oraș separat, denumit Kazimierz (Casimiria în latină). S-au înălțat ziduri de apărare în jurul centrului Kazimierzului în 1362, și a fost alocat un teren pentru ordinul augustinienilor lângă Skałka.[9]

 Mormântul regelui Cazimir al III-lea al Poloniei în catedrala Wawel, secolul al XIV-lea

Orașul a căpătat importanță și mai mare în 1364, când Cazimir al III-lea al Poloniei a fondat Universitatea din Cracovia,[10] a doua universitate ca vechime în Europa Centrală după Universitatea Carolină din Praga. Regele Cazimir a început și construcția unui campus pentru Academia din Kazimierz, dar a murit în 1370 și proiectul nu s-a mai finalizat. Orașul a continuat să crească și sub Dinastia Jagiellonilor polono-lituaniană. Capitală a Regatului Poloniei și membru în Liga Hanseatică, orașul a atras mulți meșteșugari, negustori și bresle, începând să înflorească artele și știința.[11]

„Epoca de Aur” a Poloniei  Regele Sigismund I urmărește ridicarea clopotului Sigismund de la Wawel în 1521; pictură de Jan Matejko

Secolele al XV-lea și al XVI-lea au rămas în istorie ca Złoty Wiek („Epoca de Aur”) a Poloniei.[12] Au fost create numeroase opere de artă și arhitectură ale Renașterii Poloneze,[13][14] inclusiv vechile sinagogi din cartierul evreiesc Kazimierz, cum ar fi Sinagoga Veche.[15] În timpul domniei lui Cazimir al IV-lea, diverși artiști au venit să lucreze și să trăiască în Cracovia, iar Johann Haller a înființat o tiparniță[16] după ce Kasper Straube tipărise Calendarium Cracoviense, prima lucrare tipărită din Polonia, în 1473.[17][18]

În 1520 cel mai celebru clopot bisericesc din Polonia, poreclit Clopotul Sigismund după Sigismund I al Poloniei, a fost turnat de Hans Behem.[19] La acea vreme, Hans Dürer, fratele mai tânăr al artistului și gânditorului Albrecht Dürer, era pictorul de curte al lui Sigismund.[20] Hans von Kulmbach a realizat altarele mai multor biserici.[21] În 1553, consiliul local al Kazimierzului a acordat cahalului evreiesc dreptul de a construi după cum doresc ziduri interioare în secțiunea vestică a fortificațiilor deja existente. Zidurile au fost extinse din nou în 1608 datorită creșterii comunității și influxului de evrei din Boemia.[22] În 1572 regele Sigismund al II-lea, ultimul Jagiellon, a murit fără să lase urmași. Tronul Poloniei a trecut atunci la Henric al III-lea al Franței și apoi la alți monarhi străini ce s-au succedat rapid, ceea ce a produs un declin al importanței orașului, declin înrăutățit de jafurile din timpul invaziei suedeze și de o epidemie de ciumă bubonică ce a ucis 20.000 de locuitori ai capitalei. În 1596, Sigismund al III-lea din dinastia suedeză Vasa a mutat capitala administrativă a Uniunii Polono-Lituaniene de la Cracovia la Varșovia.[23]

Secolul al XVIII-lea–începutul secolului al XX-lea  Creșterea Cracoviei de la sfârșitul secolului al XVIII-lea

Deja slăbită în secolul al XVIII-lea, până prin anii 1790 Uniunea Polono-Lituaniană fusese deja de două ori divizată între vecinii săi: Rusia, Imperiul Habsburgic și Prusia.[24] În 1791, împăratul austriac Iosif al II-lea a schimbat statutul de oraș separat al Kazimierzului și l-a transformat în district al Cracoviei. Familiile evreiești mai înstărite au început să plece. Din cauza interdicției împotriva călătoriilor de Sabat, majoritatea familiilor evreiești au rămas însă aproape de vechile sinagogi, păstrând reputația Kazimierzului de cartier evreiesc cu mult după ce noțiunea și-a pierdut sensul administrativ. În 1794, Tadeusz Kościuszko a inițiat o răscoală nereușită în piața principală a orașului, răscoală care, în ciuda victoriei în bătălia de la Racławice contra mai numeroasei armate rusești, a avut ca rezultat a treia și ultima dezmembrare a Poloniei.[25] După răscoală, Cracovia a fost acordată Austriei și a făcut parte dintr-o provincie a Regatului Galiției și Lodomeriei. În 1809, Napoleon Bonaparte a cucerit fostele teritorii poloneze ale Austriei și a inclus orașul în Ducatul Varșoviei.[26] După înfrângerea lui Napoleon în Rusia, Congresul de la Viena din 1815 a restaurat vechile structuri de opresiune, deși orașul a primit un statut autonom, sub numele de Orașul Liber Cracovia.[27] Ca și în 1794, o nouă răscoală în 1846 a fost înăbușită,[26] ceea ce a dus la anexarea orașului de către Austria sub numele de Marele Ducat al Cracoviei (în poloneză Wielkie Księstwo Krakowskie).[28]

 Monumentul Tadeusz Kościuszko din Cracovia, intrarea în castelul Wawel

În 1866, Austria a acordat Galiției o oarecare autonomie în urma înfrângerii sale în Războiul Austro-Prusac.[29] Devenit mai liber din punct de vedere politic, orașul Cracovia a devenit un simbol național al polonezilor și centru artistic și cultural, poreclit adesea „Atena Polonă” (Polskie Ateny) sau „Meca Polonă”.[30] Numeroși artiști polonezi de marcă din acea perioadă au locuit în Cracovia,[31] între ei numărându-se marele pictor Jan Matejko,[32] al cărui mormânt se află în cimitirul Rakowicki, și fondatorul teatrului polonez modern, Stanisław Wyspiański.[33] Cracovia sfârșitului de secol al XIX-lea a evoluat într-o metropolă modernă; în 1901 au fost introduse apa curentă și tramvaiul electric, și între 1910 și 1915, Cracovia și comunitățile suburbane au fost combinate într-o unitate administrativă unică denumită Cracovia Mare (Wielki Kraków).[34][35]

La începutul Primului Război Mondial la 3 august 1914, Józef Piłsudski a format o mică unitate militară de cadre, denumită Prima Companie de Cadre — predecesoarea Legiunilor Poloneze — care a plecat din Cracovia la luptă pentru eliberarea Poloniei.[36] Orașul a fost asediat pentru scurt timp de armata rusă în noiembrie 1914.[37] Dominația austriacă asupra Cracoviei a luat sfârșit în 1918 când Comitetul Polonez de Lichidare a preluat puterea.[38][39]

Din 1918 până în prezent  Ministrul Apărării din Polonia dezvelind monumentul mareșalului Józef Piłsudski înmormântat la Wawel în 1935; centrul istoric al Cracoviei, 2008

După apariția celei de a Doua Republici Poloneze, Cracovia și-a restaurat rolul de mare centru academic și cultural prin înființarea de noi universități, cum ar fi Universitatea de Știință și Tehnologie AGH și Academia de Arte Frumoase Jan Matejko, precum și numeroase noi școli vocaționale. A devenit un centru cultural important pentru evreii din Polonia, o mișcare sionistă de tineret fiind relativ puternică în rândul comunității evreiești.[40] Cracovia a fost și un influent centru al vieții spirituale evreiești, toate manifestările religioase ale curentelor ortodox, hasidic și reformat având loc unele lângă altele.

După invadarea Poloniei în septembrie 1939, Germania Nazistă a transformat orașul în capitala Guvernământului General, o autoritate de tip colonial condusă de Hans Frank cu sediul în castelul Wawel. Într-o operațiune denumită „Sonderaktion Krakau”, peste 180 de profesori universitari și intelectuali au fost arestați și trimiți în lagărele de concentrare Sachsenhausen și Dachau, deși supraviețuitorii au fost ulterior eliberați la insistențele unor personalități italiene.[41][42] Evreii au fost mai întâi îngrădiți într-un ghetou și apoi uciși sau deportați în lagăre de concentrare, inclusiv la Płaszów și la Auschwitz de la Oświęcim.[43][44] Regizorul de film Roman Polanski este un supraviețuitor al ghetoului, în vreme ce Oskar Schindler, industriașul german înfățișat în filmul lui Steven Spielberg Lista lui Schindler, alegea angajați din ghetou pentru a lucra în fabrica sa de vase emailate (Deutsche Emailwaren Fabrik, sau pe scurt Emalia), salvându-i astfel de deportare.[45][46] Deși a fost jefuită de ocupanții germani, Cracovia a scăpat de distrugere la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial,[47] mare parte din moștenirea arhitectonică și istorică a orașului păstrându-se.

 Ghetoul din Cracovia, 1941. Controlul permiselor de ieșire la poarta ghetoului Cracovia.

După război, în timpul regimului stalinist, comunitatea intelectuală și academică a Cracoviei a fost pusă sub control politic total. Universitățile au fost în scurt timp private de autonomia lor și de drepturile de editare.[48] Guvernul comunist al Republicii Populare Polone a ordonat construcția celui mai mare combinat siderurgic din țară în nou-înființata suburbie Nowa Huta.[49] Înființarea uriașului Combinat Siderurgic Lenin (astăzi Întreprinderea Siderurgică Tadeusz, aflată în proprietatea companiei Mittal Steel) a adus transformarea Cracoviei dintr-un oraș universitar într-un centru industrial.[50] Noua clasă muncitoare, atrasă de industrializarea orașului, a contribuit la creșterea demografică rapidă.

După eforturi întinse pe mai mult de două decenii, cardinalul Karol Wojtyła, arhiepiscop al Cracoviei, a reușit să obțină permisiunea de a construi primele biserici în noile cartiere muncitorești.[50][51] În 1978 Wojtyła a devenit papă sub numele de Ioan Paul al II-lea, primul papă neitalian după 455 de ani. În același an, UNESCO a trecut centrul istoric al Cracoviei în prima sa listă de locuri în patrimoniul mondial.